A început să ruginească

Aseara am auzit sunetul primelor frunze cazute pe asfaltul din Bucuresti…un sunet pe care il aud in fiecare an si care imi place atat de mult.

Imi place toamna, imi plac frunzele ruginii, imi place ploaia, imi place racoarea diminetilor, imi place ca se naste o noua culoare in fiecare septembrie  si poate cu fiecare toamna si fiecare an care mai trece se schimba ceva in mine.

De bgd33

4 comentarii la “A început să ruginească

  1. foarte frumos comentariu……e adevarat si as de frumos ce se intampla cu natura pacat ca suntem prea obositi si stresati sa o vedem si sa ne multumim cu ce avem pe langa noi…………………………………………………………………………..
    …………………………………………………….

    • Am momente si momente…dar crde ca odata cu venirea anotimpului rece „ma loveste” o nostalgie a lucrurilor care le-am facut de’a lungul anului si incep sa imi asez sentimentele, lucrurile frumoase etc inclusiv cele care sa zicem ca nu merita amintite….le pun acolo undeva pe un raft din sufletul meu… (pentru aceasta replica cred ca vei fi mandru de mine Flaviu 😉 )

  2. Las cateva poezii pentru iubitorii acestui frumos anotimp:

    Sonet I
    Mihai Eminescu

    Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
    Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
    Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
    Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

    Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
    N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
    Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată
    Să stai visând la foc, de somn să picuri.

    Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
    Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
    În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

    Deodat-aud foşnirea unei rochii,
    Un moale pas abia atins de scânduri …
    Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

    Toamna in parc
    de George Toparceanu

    Cad grăbite pe aleea
    Parcului cu flori albastre
    Frunze moarte, vorba ceea,
    Ca iluziile noastre.

    Prin lumina estompată
    De mătasa unui nor,
    Visătoare trece-o fată
    C-un plutonier-major.

    Rumen de timiditate
    El se uită-n jos posac.
    Ea striveşte foi uscate
    Sub pantofii mici de lac.

    Şi-ntr-o fină discordanţă
    Cu priveliştea sonoră,
    Merg aşa, cam la distanţă,
    El major şi ea minoră…

    Pastel de toamna
    de Adrian Paunescu

    Pe muntele negru de frunza de vară
    Te chem cu accent brumariu să te sperii
    Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
    Şi cade lumina şi trage să moară.

    Şi sunt întrebări prin natura puzderii
    Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
    Şi vara ne-nchide în toamna afară
    Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

    Aicea la munte mai poate să spere
    Şi cel care moare că moartea-i departe
    Şi noi să fugim şi să scriem o carte
    În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

    Că suntem în lume pe-acolo prin partea
    Pe unde întârzie poşta şi moartea.

    Taină de toamnă
    de Adrian Păunescu

    Desculţ prin întîiele brume,
    Bătrîn de atîta tristeţe,
    Să ies dintr-o dată în lume,
    Cinismul ceva să mă-nveţe.

    Cu ochii sticlind ca pisica
    Să sar pe pierduta redută
    Şi nici să nu ştiu de nimica
    Din care şi viermii se mută.

    Adio, prea buna mea doamnă,
    Nimic despre noi nu se ştie,
    Dar sînt proclamaţii de toamnă
    Afişe de pneumonie.

    Copii tuşesc măgăreşte,
    Bătrînii tuşesc, dar tabagic,
    La toţi tensiunea ne creşte
    Finalul de veac este tragic.

    La cîrmele lor iluzorii
    Pun ţările oameni de paie,
    Trăind sub regimul terorii
    Pămîntul e plin de războaie.

    La ce ţi-aş mai ţine iubire
    Cînd totul în jur este moarte,
    Cînd linia vieţii-i subţire
    Şi nici nu conduce departe.

    Mai bine desculţi peste brume
    Purtînd terfeloage, nu haine,
    Să plec pe vecie în lume
    Robit pămînteştilor taine.

    Adio, e toamnă în toate,
    Simt sarea în lacrimi la mine,
    Pe buzele mele crăpate
    Mai arde-un sărut în ruine.

    Dar ce-ţi mai spun amănunte,
    Esenţa e dorul de fugă
    Prin brumele marelui munte
    Cu toţi filozofii în rugă.

    Şi-apoi să se-nchidă de-a pururi
    Pădure şi noapte şi brume,
    Să-mi pierd orice fel de contururi
    Să merg ca legenda prin lume.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s